ROMAN DE (R)ROMAN 2

Dupa primele reactii pe care le-am primit se cuvin cateva concluzii si
clarificari.

In primul rand am constatat ca o buna parte dintre comentarii
apartin unor oameni care n-au avut curiozitatea, macar, sa citeasca
articolul meu, toti varsandu-si veninul impotriva-mi, ca si cum as fi un
admirator al manelelor. Pe acestia ii rog sa faca minimul efort de a citi
randurile urmatoare.

Celorlalti, de fapt, tuturor le reamintesc ca, in fond, mi-am dorit ca in urma acestei dezbateri, cat mai sincera si deschisa, si in acelasi timp responsabila, sa iau (luam) decizia corecta vizand un presupus demers al meu (nostru) catre conducerea TVR.

Se cuvine sa multumesc tuturor celor care s-au implicat pana acum, spunandu-si franc parerea.

Desi, istoric vorbind, manelele isi au originea in orientul apropiat
(turcii le-au adus pe la 1800 si in Tarile Romane), in forma lor actuala,
ele se identifica perfect cu universul moral si comportamental al etniei
tiganesti din Romania. Tiganii sunt cei care au impus si promovat
manelele, ei le canta si asculta, si, nu in ultimul rand, manelele ii
reprezinta intrutotul.


La multi dintre cei care au facut comentarii am remarcat tonul patetic si
incarcatura emotionala puternica, prin care s-au exprimat impotriva «fenomenului» manele. O foarte mare parte, insa, nu s-a pronuntat!

De aceea nu putem trage concluzia ca toti, sau majoritatea, suntem de acord ca in peisajul muzical autohton, manelele sunt poluante si deci, indezirabile. In aceasta privinta nu exista, deci, un punct de vedere comun si ar fi indicat sa
plecam de aici. Nu inainte, insa, de a ne pune cateva intrebari:


1.In ce tara europeana sunt interzise anumite genuri muzicale?


2.In ce tara europeana unei minoritati oarecare ii este interzis un anumit
mod de exprimare si de afirmare a propriei identitati?


3.In ce tara europeana, unor platitori de taxe TV, li se cenzureaza
preferintele si gusturile muzicale ?


4.Intoleranta noastra, fata de manele, este,oare, numai estetica ?


5.Cati romani sunt iubitori ai acestui gen de muzica ?


6.Chiar toate manelele sunt dizgratioase ?


7.Cat de mult am afecta grila de programe a televiziunii publice si viata
noastra, daca trei minute pe saptamina, din emisiunea de o jumatate de ora ,
dedicata etniei tiganesti, ar fi ocupate de o manea, cat de cat rezonabila?


Astept de la voi o abordare frontala a problemei.

Victor Socaciu

21.10.2007

~ by victorsocaciu on October 21, 2007.

7 Responses to “ROMAN DE (R)ROMAN 2”

  1. 1. În Grecia concerte black-metal au fost interzise. În Rusia la fel.

    2. În ce ţară o majoritate, ce tinde destul de puternic către totalitate, provoacă furturi, violuri, trafic de droguri, sechestrări de persoane, omoruri. Iar majoritatea femeilor, la vârsta de 18-19 ani, au deja la activ câteva avorturi, şi doi tre puradei?

    3. În Germania. Sunt plătitori de taxe care vor să audă marşuri şi cântece neonaziste. Nu li se permite.

    4. Dragostea noastră faţă de folk este numai estetică?

    5. Invers proporţional cu cei iubitori ai muzicii folk, cea pe care dvs şi colegii dvs o proclamă ca fiind “artă muzicală”. (Ploieşti, primăvara lui 2007)

    6. Există urşi care zboară? sau mai bine zis, dvs aţi cânta manele?

    7. Având în vedere că TVR a scos emisiunile de cultură, fiecare secundă este vitală pentru educaţia unui om.

  2. @lucianv:1.Nu ma mira ca si in Grecia si in Rusia sa fie capete patrate in functii de decizie.
    2.Chestiunea tine de politic la un nivel mai inalt,chiar european.Nu e usor sa aduci o intreaga etnie din evul mediu in sec.xxi!

    3.Promanelistii n-au nici o ideologie la baza.Desi pot numi una:prostul gust.Dar pana acum n-a murit nimeni din asta.

    4.Vorbeam de intoleranta, nu de dragoste.

    5.Nu m-as aventura sa fac o astfel de comparatie.S-ar putea sa-mi plang de mila…

    6.De ce nu!Nu m-as lua pe mine drept etalon.

    7.TVR nu a scos nici-o emisiune de cultura,dimpotriva are un canal intreg dedicat culturii(TVR CULTURAL).E adevarat ca a scos din grila TVR1 o emisiune care propunea carti,dar care avea costuri oneroase!

  3. 1. Şi libertatea asta de exprimare să fie fără limite? Esteticul şi bunul simţ să nu mai constituie o limită?

    2. Permiteţi-mi să vă contrazic. Rusia de la 1917 era cel mai bun exemplu de ţară de ev-mediu. Iar în 20 – 25 de ani, ajunsese la un grad satisfăcător de civilizaţie. Şi NU, NU sunt comunist.

    3. Nu a murit nimeni (încă). Dar prost-gustul care domneşte în pseudomintea lor îi face să devină agresivi. Şi asta am experimentat-o de mai multe ori, când am avut altercaţii destul de puţin pacifiste doar pentru că m-am uitat lung la cocălarii care puneau manele la telefon, în autobuz, sau pentur simplul motiv că am părul lung.

    4. Toleranţă nu se numeşte faptul că nu obiectăm la faptul că există TARAF TV? Ca să nu mai spun că mai multe firme de televiziune prin cablu au scos din grila de programe TVR Internaţional (singurul post unde puteam vedea frecvent concerte cu Mihaela Mihai, Corina Chiriac, Dan Spătaru, ş.a.) pentru a introduce Taraf TV. Şi să nu îmi spuneţi că Mihaela Mihai, spre exemplu, ar fi pe acelaşi palier cu Copilu Minune.

    5. Eu nu am văzut folkişti care să asculte manele, la fel cum nu am văzut manelari care să nu îţi încordeze fruntea la sunetul unei melodii folk.

    6. Noi, cei care vă preţuim muzica, vă luăm drept etalon. Pentru noi, tinerii de azi care mai citim o carte şi mai mergem “la un ceai”, dvs. şi colegii dvs de generaţie sunteţi nişte exemple. Iar poza cu autograful dvs pe care l-am obţinut la concertul din primăvară de la Ploieşti, nu am aruncat-o la gunoi, ci o păstrez cu sfinţenie. Tocmai pentru că oameni ca dvs sunt etaloane în societatea de azi.

    7. Câţi oameni prind TVR Cultural, în comparaţie cu TVR 1?

  4. 1.cine poate sti asta cu exactitate?
    2.ce alta tara europeana mai “beneficiaza” de o astfel de minoritate?
    3.nu li se cenzureaza preferintele , dimpotriva, exista posturi care difuzeaza manele la orice ora .
    4.sigur nu.
    5.mai multi decat recunosc.
    6.evident(m-am grabit sa dau raspunsul asta , de fapt nu le-am ascultat pe toate)
    7.ai dreptate , nici grila de programe a televiziunii publice si nici viata noastra, nu ar fi afectate in vreun fel daca s-ar difuza o manea “rezonabila “de 3 minute o data pe saptamana .dar ma intreb daca cei carora le-ar fi dedicata , ar inchide “tarafu” ca sa urmareasca emisiunea ,respectiv controversata manea.

  5. [...] Detalii aici si aici [...]

  6. Domule Socaciu, tiganii nu platesc abonamentul TV. Cel putin nu majoritatea. Doi la mana, manelele nu sunt ale tiganilor. Au aparut in 1995, mult dupa ce, cum spuneti si dvs. au aparut tiganii.
    exista manele rezonabile, domnule socaciu?
    Astept sa va cunosc la intalnirea de luni seara sa va intreb personal acestea, daca nu reusiti sa imi dati un raspuns aici

  7. Domnule Socaciu, nu o sa analizez lista de intrebari la fel ca cei de dinaintea mea insa vreau sa punctez un lucru. Experienta contactelor mele cu manelisii nu este una foarte placuta:
    - Am fost atacat si batut in strada de cativa manelisti pentru ca am parul lung (sticle sparte in cap, pumni, picioare)
    - Mi-a fost dat foc la par cu bricheta la un eveniment public (de catre cei pe care dumneavoastra ii aparati)
    - Nu o data am fost injurat sau scuipat pe strada pentru ca purtam tricouri cu simbolurile unor trupe rock
    - Am prieteni care au avut probleme cu manelistii pentru ca au indraznit sa asculte pe telefon altceva decat “manele”
    Daca dumneavoastra credeti ca astea sunt comportamente normale intr-o tara civilizata, atunci aveti acceptul meu de a propune difuzarea manelelor la tvr 1.

Leave a Reply