ROMANIA, IN PERFUZII
Fara lamentari si fara patetisme, domeniul culturii a fost,in aceasta tranzitie, ultima dintre preocuparile guvernantilor nostri, fie ei de stanga sau dreapta. Intotdeauna au existat pe agenda politicienilor alte prioritati: eradicarea saraciei, crearea de locuri de munca, privatizarile strategice si ordinare, reformele si rereformele in toate domeniile, conflictele de interese eonomice(ca de cele ideologice nici nu poate fi vorba), mineriade, s. a., dar, nu in ultimul rand, asigurarea propriei bunastari individuale.
Oricat s-au batut ministrii culturii pentru bugete cat de cat decente, nevoile cosului zilnic au impus amanarea sine die a marilor sau micilor proiecte culturale, fie ele si nationale…
Pe de alta parte, chingile integrarii au fortat Parlamentul sa creeze legile si institutiile democratice in domeniul culturii. Chiar si dupa integrare, din pacate, institutiile nu functioneaza decat partial, iar legile (facute doar ca sa fie facute) au dat nastere doar la interpretari ambigue pe care nici zecile si sutele de procese din justitie nu le mai dau de cap.
Cea mai controversata lege este chiar cea esentiala pentru buna functionare a vietii culturale in orice tara din lume si anume “Legea dreptului de autor si conexe”. Aceasta adevarata constitutie a culturii, datorita lacunelor si a impreciziilor din text, a provocat un nesfarsit razboi intre institutii si creatori.
Audiovizualul romanesc a avut insa o soarta mai aproape de ceea ce numim normalitate.Cu toate acestea exista inca multe lucruri de corectat.
Am facut aceasta introducere mai mult pentru a se intelege contextul in care cultura s-a manifestat in anii tranzitiei noastre. Se spune ca “there’s no bussiness like showbussiness”. Confirmat de americani dar si de europenii occidentali, dictonul a inceput inca din anii ‘90 sa surada convingator (sa vedem pentru cine) si pe plaiurile mioritice.
Am realizat ca Romania, imediat dupa revolutie, a devenit pentru marile firme multinationale o noua si imensa piata de desfacere si ca atare si-au instalat in regim de urgenta unitatile de productie si vanzare proprii la noi. Aceste firme nu au venit ca sa modernizeze Romania, au venit pentru profit. Pana la urma, asta e regula capitalismului! Inghitim in sec si o acceptam!
A urmat punerea pe butuci a industriei romanesti, a agriculturii , etc, cu complicitatea factorului politic autohton. Lucrurile sunt atat de evidente incat nu are rost sa mai zabovim asupra lor. Ma voi opri insa la ceea ce s-a intamplat in cultura noastra si in spatiul nostru audiovizual in aceiasi perioada.
Imediat dupa liberalizarea din ’90 a patruns in forta cultura occidentala, in fapt atat de asteptata dupa atatia ani de izolare . Showbizul mondial s-a napustit asupra noastra ca la un nou El Dorado! Timp de cativa ani, aproape ca nu s-a auzit un cantec in limba neaosa, cat despre vreun film romanesc, nici vorba! Teatrele erau goale, iar librariile se transformau in restaurante…
Fara nici un fel de rezistenta din partea autohtonilor, vesticii au ocupat spatiul cultural romanesc. Societatea de consum tip “fast food” ne infatisa si componenta sa de cultura “fast food”. FM-urile difuzau en gros muzica occidentala dupa repertoriile intocmite in Vest. De exemplu, cucerirea pietei muzicale romanesti a inceput prin cultivarea unui nou gust si impunerea acestuia printr-o difuzare agresiva si continua. Iar putinele piese in limba romana, acceptate spre difuzare se inscriau perfect in directia propusa (nefiind, in fond, decat copii jalnice ale pieselor occidentale din repertoriile impuse de afara).
Politica aceasta avea, normal, o finalitate: Banul. Din datele oferite de UCMR-ADA (Uniunea compozitorilor si muzicologilor din Romania-Asociatia pt.drepturile de autor), in acest moment, 85% din totalul veniturilor, reprezentand drepturile de autor colectate anual, pleaca in strainatate. Restul, reprezentand 15% din incasari, se impart intre cei aproximativ 5000 de compozitori romani…
Situatia este similara si in cazul celorlalte societati de gestiune colectiva pentru drepturile de autor si conexe (daca nu cumva mai grava!). Peste tot, in lume, guvernele locale iau masuri de protectie in aceste cazuri. Va dau exemplul Italiei, Frantei, Greciei, sau Rusiei,etc, tari care au instituite reguli clare de protectie a limbii, traditiilor, artelor nationale.
Indiferent ca sunt de stat sau private, posturile de televiziune si radio sunt obligate prin lege sa difuzeze arta nationala in procente ce depasesc , de regula, 60% din timpii de emisie. Aceasta protectie nu vizeaza in primul rand creatorii sau creatia autohtona, ci direct populatia tarii respective. A sosit timpul sa ne facem si singuri temele acasa pentru ca e jenant sa ni se tot impuna de la Strasbourg, cu atat mai mult cu cat insasi deviza Uniunii Europene este : “unitate prin diversitate”!
Acum, in ultimul ceas, este obligatoriu sa impunem o strategie prin care sa repunem in drepturi firesti cultura nationala. Tot ce avem mai valoros si reprezentativ trebuie promovat si sustinut prin eforturi majore, guvernamentale, parlamentare si diplomatice. Prin cultura putem recastiga respectul pe care Romania l-a pierdut. Un popor respectat in Europa n-ar fi primit tratamentul de care s-au “bucurat” romanii in Italia!
In strainatate, sute de mii de romani isi ascund identitatea fiindca le este rusine sa-si afirme apartenenta la neamul lor! Situatia este exploziva pentru toti romanii, insuportabila si strigatoare la cer, iar responsabilii au alte probleme. Bunaoara, presedintele este intr-o continua cerseala de voturi pentru el si partidele sale, premierul nu mai pridideste sa laude realizarile unui guvern paralel cu Romania, ministrul Culturii isi afirma intr-o continua veselie profundul sau atasament la valorile dreptei politice, iar ministrul de externe ne dovedeste ca de la caraghios pana la ridicol nu este nici macar un pas.
Cu tristete scriu aceste randuri chiar de ziua nationala a Romaniei. In1918 Romania se afla in apogeul ei istoric, au urmat framantarile nesfarsitelor generatii de sacrificiu, iar acum sub privirile noastre neputincioase, pe un pat de spital, Romania, pe care inca o mai iubim, este muribunda.
VICTOR SOCACIU
Poate factorul uman care să renască latura culturală a identităţii româneşti este de găsit în Basarabia. Aşa că nu ne mai rămâne decât să sperăm în cele spuse de dvs la “Suflet de român”: “Să refacem Dacia/Până în Boemia!”
Nu pot decat sa aprob cele regasite mai sus si poate sa adaug ca trecutul ne-a fost zdrobitor iar viitorul ne va fi necrutator.
Domnule Socaciu, înţeleg preocupările dumneavoastră şi ale altora în privinţa protejării autorilor români.
Dar dacă o astfel de măsură va intra în vigoare nu veţi face altceva decât să creşteţi artificial nişte scriitori de ’slagere’, dependenţi de protecţia statului. Si am văzut că măsurile socialiste aduc falimentul. Pe mine mă îngrijorează calitatea producţiilor autohtone, şi nu lipsa lor de protecţie juridică; atâta timp cât ele nu supravieţuiesc unui proces sălbatic de selecţie naturală înseamnă că nu au suficientă valoare. I-aţi văzut pe ăia de la O-Zone (mie personal nu-mi plac clovnii, dar deh…) că au pătruns în toată lumea fără niciun ajutor şi protecţie; de la un prieten român din Japonia şi până la un prieten brazilian din Canada/Brazilia, toţi ştiau de ei şi îi ascultau la radio, tv şi de pe medii de stocare. Asta e calea pe care vrem s-o urmăm pentru că suntem pe o piaţă globală şi vrând-nevrând ne batem cu restul lumii; o măsură protecţionistă ar produce o grămadă de avortoni care işi spun artişti cu aceeaşi seninătate cu care o fac toate fetele astea care dispar înainte să afli cum le cheamă.
Alte exemple de reuşite internaţionale sunt Alexandra Ungureanu & Crush, Fly Project, chiar şi Moga (virgulă) care compune pentru diverşi străini.
A-propos de postul de mai sus, viitorul va fi şi el zdrobitor dacă nu ne vedem aşa cum suntem, nu ne acceptăm aşa cum suntem şi înlocuim selecţia naturală cu măsuri protecţioniste.
“La multi ani!”